Veste rea pentru „câini“: Julio Cesar s-a accidentat la antrenamentul de joi după-amiază, diagnosticul fiind contractură, iar fanii ar putea să-l vadă pe teren abia în meciul de pe teren propriu, cu Universitatea.
Însă, data debutului său la Dinamo se va cunoaște cert după ce va efectua un test RMN care să ateste gravitatea afecțiunii musculare. Julio ar putea absenta o săptămână, dar stafful medical face eforturi pentru ca fotbalistul de 29 de ani să fie apt sută la sută pentru etapa următoare. Ieri, Cesar a discutat cu membrii echipei, nu a participat la antrenamente, iar la meciul de azi va fi doar spectator. „Câinii“ ies la atac Partida din această seară a fost pregătită în mod special de Rednic. Astfel, alb-roșiii s-ar putea prezenta într-un sistem 4-3-3 în Giulești, această formulă fiind încercată vineri seara la Săftica într-un joc școală cu grupa de juniori 1991 a clubului. Astfel, tehnicianul va juca în atac cu Marius Niculae și Dănciulescu, în timp ce Bratu va evolua pe flancul stâng, el având un plus de viteză în fața advesarului direct, Maftei. De altfel, zilele trecute, Rednic a recunoscut într-o conferință de presă că se gândește serios să mizeze pe cei trei atacanți în derby-ul de azi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER